Că un copil dintr-un oraș bogat are mai multe șanse să facă sport decât unul dintr-o comună săracă știe oricine a stat pe marginea unui teren. Întrebarea mai utilă este cât de mare e diferența, de unde vine și ce se poate face. Am căutat date publice și le prezentăm mai jos, cu limitele lor.
Punctul de plecare: o țară care face puțin sport
62% dintre români nu practică niciun sport, față de 45% media europeană. Doar 6% fac sport regulat, față de 15% în UE (Eurobarometru, 2022). Sportul organizat e și mai rar: într-o ediție anterioară a aceluiași sondaj, doar 2% dintre respondenții români erau membri ai unui club sportiv.
Baza de selecție arată la fel. În 1992 erau 379.000 de sportivi legitimați, iar în 2005 s-a ajuns la minimul de 106.000. În 2023, federațiile au raportat 348.000 de legitimați, jumătate dintre ei la fotbal. Cifrele trebuie citite cu prudență, pentru că fiecare federație raportează diferit. Concluzia rămâne: după trei decenii, baza de sportivi nu a depășit nivelul de la începutul anilor '90.
Bariera nr. 1: bugetul familiei
Într-un sondaj World Vision România din 2024, făcut în mediul rural, 81% dintre copii nu făceau niciun sport în afara orelor de educație fizică. 41% dintre părinți spuneau că nu își permit să-i susțină într-un sport organizat. Profesorii de sport confirmă: unde există copii cu înclinații sportive care nu ajung să facă sport, cauza cea mai des invocată (68%) este că familia nu își permite transportul, echipamentul sau antrenorul.
Costurile sunt reale. Pentru fotbal, estimările din presă pornesc de la o medie de circa 5.000 de lei pe an și ajung la minimum 7.000 de lei într-un calcul al Gazetei Sporturilor. Cotizația reprezintă mai puțin de jumătate din total. Restul sunt echipament, turnee, cantonamente, transport și, la multe cluburi mici, chiar și taxele de arbitraj de la meciuri. Pentru o familie cu venituri mici, asta este o sumă pe care pur și simplu nu o are.
Bariera nr. 2: infrastructura și distanța
Din circa 7.100 de școli, doar aproximativ 4.600 aveau sală de sport în 2024. În rural, 56% dintre profesorii de sport spun că le lipsește în primul rând un spațiu de antrenament, iar pentru peste 40% dintre familii cel mai apropiat bazin de înot e la mai mult de 20 km. Când clubul cel mai apropiat e în alt oraș, transportul și timpul se adaugă la cotizație.
Bariera nr. 3: primăria, care dă cât poate și cât vrea
Legea sportului le permite autorităților locale să finanțeze cluburile. Plafonul de 5% din bugetul local a fost eliminat, tocmai pentru a lăsa primăriile să sprijine sportul cât consideră. Consecința e simplă: un oraș cu venituri mari poate întreține un club municipal cu multe secții, iar o comună care abia își plătește iluminatul public nu poate.
Datele Eurostat arată cât de mult contează primăria. În 2024, România a cheltuit din bani publici pentru sport și recreere circa 0,3% din PIB, nivel neschimbat din 2017. Media UE este 0,4%, Suedia ajunge la 0,7%, iar Polonia la 0,5%. Ca procent nu suntem departe de Europa: suntem la același nivel cu Germania, Italia sau Austria. Procentul se aplică însă unei economii mult mai mici. În bani, asta înseamnă estimativ 50–60 de euro pe locuitor pe an, cam o treime din media europeană. În 2018, ultima cifră pe locuitor publicată oficial de Eurostat era de 30 de euro, penultimul loc din Uniune.
Contează și cine plătește. Cea mai mare parte a acestor bani vine de la administrațiile locale, nu de la centru. Finanțatorul principal al sportului românesc este primăria, iar primăriile au bugete foarte diferite. Categoria Eurostat include și parcuri, ștranduri și baze de agrement, deci la sportul copiilor ajunge doar o parte din sumă.
Nici orașele bogate nu oferă garanții. La începutul lui 2026, după reducerea bugetului, CSM București a desființat secțiile de natație și tenis. Au fost afectați aproximativ 100 de sportivi, iar la tenis se antrenau circa 60 de copii. Banii publici pot dispărea după un singur vot în consiliul local.
Nu e doar o problemă românească
În SUA, unde fenomenul este măsurat anual, copiii din familiile cu cele mai mici venituri fac sport la jumătate din rata celor din familiile cu cele mai mari venituri. Diferența a crescut de la 13,6 la 20,2 puncte procentuale între 2012 și 2024. Mecanismul este același peste tot. Când sportul copiilor e plătit aproape integral de părinți, venitul familiei decide cine rămâne în sport.
Ce lipsește: măsurarea
România nu are date publice despre câți copii renunță la sport, la ce vârstă și din ce motiv, nici pe localități, nici pe ramuri sportive. Nu există nici o evidență unitară a banilor din bugetele locale care ajung efectiv la grupele de copii, separat de echipele de seniori. Fără aceste cifre, orice discuție despre „orașe bogate și orașe sărace" rămâne la nivel de impresie.
Ce poate face un club, indiferent de bugetul primăriei Costuri anunțate din prima zi. Părintele trebuie să vadă lista completă: cotizație, echipament, turnee, cantonamente. Costurile care apar pe parcurs îi fac pe părinți să retragă copiii. Urmărirea abandonului. Un copil nu pleacă de pe o zi pe alta. Întâi îi scade prezența la antrenamente, apoi apar restanțe la cotizație, apoi dispare. Un club care își urmărește prezența și încasările observă aceste semne din timp și poate discuta cu familia. Asta presupune ca prezența și plățile să fie ținute la zi într-un singur loc, nu în caiete și grupuri de WhatsApp. Poate fi și un tabel bine întreținut; important e ca datele să existe și să poată fi citite de la o lună la alta. Locuri sociale. Câteva locuri cu cotizație redusă sau zero, finanțate printr-o sponsorizare dedicată, sunt ușor de explicat unui sponsor local. Cereri de finanțare bazate pe cifre. Pe lângă alocările locale, legea prevede și alte surse, de exemplu minimum 10% din indemnizațiile de transfer, destinate activității de copii și juniori. Din 2024 există și cadrul legal pentru alocații de la bugetul de stat pentru grupele de copii și juniori ale cluburilor private. În toate aceste cazuri, un club care poate arăta câți copii are, cât de des vin la antrenamente și cum au evoluat are un avantaj clar față de unul care cere bani fără nicio cifră.
Un club nu poate schimba veniturile unei comunități. Poate, în schimb, să fie corect cu părinții în privința costurilor, să-și urmărească propriii sportivi și să poată demonstra cu cifre munca pe care o face.
Surse
Eurobarometrul special privind sportul și activitatea fizică (Comisia Europeană, 2022 și ediția anterioară); sondaj World Vision România, august 2024; Eurostat – gov_10a_exp, COFOG GF0801 (date actualizate în 16.09.2026) și nota Eurostat din 23.09.2020; date INS și ANS citate de Ziarul Financiar; Legea nr. 69/2000 cu modificările ulterioare; analiză construct-intelligence.ro citată de Jurnalul; Evenimentul Zilei / Gazeta Sporturilor; Adevărul; Aspen Institute – State of Play 2025.
Articol realizat de echipa MaxClub, aplicația de management pentru cluburi sportive: prezență, cotizații, evoluția sportivilor și portal pentru părinți, într-un singur loc. Vezi ce poate face pentru clubul tău.