Un antrenor cu experiență vede progresul unui copil cu ochiul liber. Problema este că ochiul liber nu poate fi pus într-un raport, nu poate fi comparat cu ochiul liber al antrenorului de anul trecut și nu poate fi arătat unui părinte care întreabă, pe bună dreptate, „a crescut copilul meu în ultimele șase luni?”.
De aceea, într-un club serios, testele și măsurătorile nu sunt un moft și nu sunt „pentru cluburile mari”. Fac parte din creșterea unui sportiv la fel cum fac parte antrenamentul și competiția. Un copil pe care nu-l măsori este un copil despre care, de fapt, nu știi nimic sigur.
Octombrie este momentul potrivit să începi. Sezonul abia a pornit, grupele sunt stabilizate, iar ce măsori acum devine punctul de referință pentru tot anul.
De ce evaluarea nu este opțională
Trei motive practice, fără teorie.
Nu poți îmbunătăți ce nu măsori. Dacă un copil de 12 ani sare în lungime de pe loc 1,60 m în octombrie și 1,72 m în aprilie, antrenorul știe că planul a funcționat. Dacă sare la fel, știe că trebuie schimbat ceva. Fără cele două cifre, discuția rămâne la „mi se pare că a progresat”.
Copiii cresc în ritmuri diferite. Doi copii născuți în același an pot fi la doi ani distanță ca maturizare biologică. Cel mai înalt și mai puternic la 12 ani nu este neapărat cel mai talentat, ci de multe ori cel care a crescut mai devreme. Fără măsurători repetate (înălțime, greutate, teste fizice) clubul confundă avansul de creștere cu talentul și selectează greșit. Am scris mai pe larg despre asta în articolul despre urmărirea evoluției sportivilor.
Părinții plătesc pentru un proces pe care nu-l văd. La antrenament nu stau, la meci văd 20 de minute. Un raport cu rezultatele copilului din octombrie și din aprilie, pus lângă rezultatele lui anterioare, este cel mai convingător argument că cotizația are sens.
Ce măsori în toamnă
Nu ai nevoie de laborator. Ai nevoie de o ruletă, un cronometru, câteva conuri și o regulă simplă: aceleași teste, în aceleași condiții, de fiecare dată.
Antropometrie (5 minute per grupă):
înălțime, în picioare și așezat (din cele două se poate estima, prin formule consacrate, cât de aproape este copilul de puseul de creștere); greutate.
Astea nu sunt teste de performanță, dar fără ele nu poți interpreta nimic din ce urmează.
Viteză: sprint pe 10 m și pe 20 m sau 30 m, cu start din picioare. Primii 10 m arată accelerarea, restul arată viteza propriu-zisă.
Forță explozivă: săritura în lungime de pe loc și, dacă ai cum, săritura pe verticală. Sunt cele mai simple indicatoare ale puterii membrelor inferioare și se corelează bine cu aproape orice sport.
Agilitate: un test cu schimbări de direcție, de exemplu 5-10-5 (alergare 5 m, întoarcere, 10 m, întoarcere, 5 m) sau testul în T.
Rezistență: testul navetei cu semnal sonor (beep test) sau o alergare pe timp fix, în funcție de vârstă și sport.
Mobilitate și stabilitate: flexibilitate (aplecare din șezând) și planșa pe timp. Nu dau medalii, dar previn accidentări.
La asta adaugi testele specifice sportului tău: lovitură la poartă în fotbal, aruncare în handbal, timp pe 50 m la înot, fără limită. Esențial este să nu depășești ce poți repeta. Mai bine șase teste făcute corect de două ori pe an decât cincisprezece făcute o singură dată.
Regulile care fac testele valabile
Un test fără protocol este un număr fără sens. Câteva reguli:
Același loc, aceeași suprafață, aceeași oră a zilei. Un sprint pe iarbă udă în octombrie și pe tartan în aprilie nu se compară. Aceeași încălzire, în același format, înainte de fiecare testare. Două încercări, se reține cea mai bună la testele de viteză, săritură și agilitate. Același evaluator sau măcar același mod de a porni cronometrul. Diferența dintre doi oameni care apasă butonul poate fi de o zecime de secundă, cât progresul unui copil într-un sezon. Se notează pe loc, nu „după antrenament”. Jumătate din rezultate se pierd pe drumul de la teren la caiet. Niciun copil nu este penalizat pentru un rezultat. Testele arată unde este, nu cât valorează. Dacă copiii încep să se teamă de ziua de testare, rezultatele devin nefolositoare. Calendarul: toamnă, iarnă, primăvară
Trei momente sunt suficiente pentru majoritatea cluburilor de copii:
Octombrie: testarea de referință a sezonului. Ianuarie–februarie: o testare intermediară, mai scurtă, după perioada de iarnă. Util pentru a prinde din timp copiii care au stagnat. Aprilie–mai: testarea de bilanț. Aici se vede efectul întregului sezon și aici se construiește raportul pentru părinți.
Între testări, măsurătorile antropometrice se pot repeta lunar, pentru că puseul de creștere poate începe oricând și schimbă tot: coordonarea, riscul de accidentare, chiar și poziția în echipă.
Unde ajung rezultatele
Aici pică, de obicei, tot sistemul. Testele se fac, se notează pe o foaie sau într-un Excel al antrenorului, iar în primăvară foaia nu mai există, antrenorul s-a schimbat sau fișierul are alte coloane.
Modulul de teste sportive din MaxClub a fost construit exact pentru pasul acesta:
Clubul își definește propriile teste, cu unitatea de măsură și cu sensul rezultatului (la sprint, mai mic e mai bine; la săritură, mai mare e mai bine). Nu ești obligat să folosești o listă predefinită. Introducerea se face în masă: alegi testul, grupa și data, iar lângă fiecare copil vezi rezultatul lui anterior în timp ce introduci noul rezultat. Progresul sau regresul se vede pe loc, nu după ce deschizi două fișiere. Istoricul este al copilului, nu al antrenorului. Dacă antrenorul pleacă, rezultatele rămân la club, iar cel care vine vede evoluția din prima zi. Clasamentul per test și per grupă arată și media proprie a fiecărui copil în timp, astfel încât un rezultat slab într-o zi proastă nu-i șterge un an de muncă. Raportul PDF pe grupă este ce trimiți părinților sau ce pui pe masă la ședința cu antrenorii.
Măsurătorile antropometrice (înălțime, greutate) se înregistrează separat, la fișa fiecărui sportiv, și se pot urmări în timp.
Ce faci săptămâna aceasta Alegi 5–6 teste pe care le poți repeta identic în aprilie. Scrii protocolul pe o pagină: ordinea testelor, încălzirea, numărul de încercări. Programezi testarea în următoarele două săptămâni, pe grupe, în locul unui antrenament obișnuit. Introduci rezultatele în aceeași zi. Pui în calendar testarea din ianuarie și pe cea din aprilie, ca să nu rămână „când apucăm”.
Un club care face asta trei sezoane la rând are, pentru fiecare copil, o istorie de șase testări. Din acel moment, selecția, planificarea și discuția cu părinții nu mai pornesc de la impresii, ci de la date pe care le poate verifica oricine.